Algoritm desemnare conciliator/supraconciliator în cadrul procedurilor SAL-Fin

Pentru numirea conciliatorilor/ supraconciliatorilor în cadrul procedurilor SAL-Fin în care părțile nu sunt de acord asupra conciliatorului desemnat, după caz, sau conciliatorii sunt recuzați de părți – se va aplica următorul algoritm:

  1. În cazul în care un conciliator desemnat de una dintre părți este recuzat de cealaltă parte, se va desemna prin decizie a membrului coordonator al Colegiului de coordonare, la propunerea Secretariatului Tehnic, următorul conciliator disponibil în ordinea crescătoare a numărului de criteriu din Registrul conciliatorilor.

  2. În cazul în care conciliatorul desemnat de către consumator în cazul procedurii PPS nu este acceptat de către comerciant, se va desemna prin decizie a membrului coordonator al Colegiului de coordonare, la propunerea Secretariatului Tehnic, următorul conciliator disponibil în ordinea crescătoare a numărului de criteriu din Registrul conciliatorilor.

  3. În cazul procedurii PIS, atunci când se stabilește necesitatea soluționării litigiului de către o comisie de conciliere, supraconciliatorul va fi ales în urma calculului mediei aritmetice a numerelor de criteriu corespunzătoare conciliatorilor desemnați de părți. Astfel, dacă una din parți alege conciliatorul cu numărul 2 din Registrul conciliatorilor, iar comerciantul va alege conciliatorul cu numărul 5, supraconciliatorul desemnat va fi cel înregistrat la poziția 3 (rezultatul este numărul întreg dinaintea virgulei).

În cazul în care sunt desemnați de părți conciliatori care au numere consecutive în Registrul conciliatorilor, se va face media aritmetică la care se va adauga cifra 2, astfel încât supraconciliatorul desemnat să fie diferit de cei numiți deja de părți. În cazul în care sunt desemnați de părți ultimii doi conciliatori (spre exemplu, din domeniul asigurărilor) din Registrul conciliatorilor, supraconciliatorul va fi desemnat astfel (8+9)/2=8 +2 =10, întrucât conciliatorul cu numărul 10 nu conciliază în domeniul asigurărilor, se va desemna prin decizie a membrului coordonator al Colegiului de coordonare, la propunerea Secretariatului Tehnic, următorul conciliator disponibil în ordinea crescătoare a numărului de criteriu din Registrul conciliatorilor, adică numărul 1 din Registrul conciliatorilor.

  1. În cazul în care conciliatorul desemnat de părți este indisponibil din orice motiv, se va desemna următorul conciliator disponibil în ordinea crescătoare a numărului de criteriu din Registrul conciliatorilor. Astfel, dacă va fi desemnat conciliatorul numărul 4, iar acesta este indisponibil sau nu poate concilia din diverse motive, se va desemna, la propunerea Secretariatului Tehnic, prin decizie a membrului coordonator al Colegiului de coordonare conciliatorul următor, în speță numărul 5 din Registrul conciliatorilor.

Pentru a se evita numirea conciliatorilor care din diverse motive nu pot concilia sau se află în situație de incompatibilitate, se va solicita tuturor conciliatorilor să transmită lista societăților/ comercianților cu care se află în potențială situație de incompatibilitate, precum și solicitarea de a transmite astfel de informații ori de câte ori au cunoștință de ele. Așadar, pentru informarea corectă și completă a părților, precum și pentru a urgenta procedurile de desemnare a conciliatorilor, se va completa Registrul conciliatorilor la rubrica „Observații” cu societățile/ comercianții în raport cu care fiecare conciliator este în posibilă situație de conflict de interese sau stare de incompatibilitate.

*Prezenta procedură a fost aprobata de către Colegiul de Coordonare al SAL-Fin în ședinta din data de 24.10.2016.